Fondul european pentru cultura solidarității

Data de finalizare
00 0000
Tip eveniment

Lansat de Fundația Culturală Europeană, fondul sprijină inițiativele europene de colaborare transnațională care abordează tema tranziției echitabile și a sustenabilității mediului dintr-un unghi cultural specific. 

 

Cine poate candida?

Organizații culturale, precum și organizații din alte domenii de activitate și instituții publice care își au sediul și/sau activează în Germania de Est sau în regiuni europene afectate în mod similar de dezindustrializare, declin demografic, disoluție socială, infrastructură publică deficitară și crize ecologice.

 

Activități

Idei noi și inițiative experimentale care abordează tranziția justă prin:

  • sensibilizarea publicului cu privire la complexitatea și urgența adaptării la schimbările climatice și la alte urgențe de mediu într-un mod sistemic;
  • consolidarea proceselor democratice de luare a deciziilor împotriva polarizării politice crescânde, prin crearea unui mediu sigur pentru o comunicare deschisă, schimburi sincere și disensiuni respectuoase cu privire la aceste probleme;
  • conceperea de soluții creative pentru ecosistemele în schimbare;
  • încurajarea unor abordări de lucru holistice și a unei cooperări bazate pe cultură între părțile interesate din sectorul public și privat, care sunt actori-cheie în transformarea socială și economică.


 

Granturi

Granturile sunt disponibile în trei sume:

  • Până la 10.000 €
  • 10.000 € - 20.000 €
  • 20.000 € - 30.000 €.


Granturile pot acoperi producția, chiria, instrumentele de co-working online și de comunicare, precum și consultanță, costuri de personal și operaționale.


Durata grantului va fi de până la 12 luni. Activitățile legate de proiect nu pot avea loc înainte de data de începere.

 

Termen limită: 11 septembrie 2023, 13:00 CEST.


Află mai multe aici: https://culturalfoundation.eu/open-calls/culture-of-solidarity-fund/ .

Data de finalizare
00 0000
Tip eveniment
Portalul European pentru tineret
Următoarele termene limită
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
2 Septembrie 2025 - 5 Septembrie 2025
Loc desfăşurare
Jud. Alba, Alba Iulia
Perioada:
23 Septembrie 2025 - 26 Septembrie 2025
Loc desfăşurare
Spania
ULTIMELE ştiri
29 Mai 2025

După organizarea primelor două ediții ERYS – European Rural Youth Summit în România, e timpul să ne întâlnim din nou, de această dată în Slovacia.

27 Mai 2025

Vrei să reprezinți tinerii români la ONU? Acum e șansa ta!

Portalul European pentru tineret
Următoarele termene limită
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
2 Septembrie 2025 - 5 Septembrie 2025
Loc desfăşurare
Jud. Alba, Alba Iulia
Perioada:
23 Septembrie 2025 - 26 Septembrie 2025
Loc desfăşurare
Spania
ULTIMELE ştiri
29 Mai 2025

După organizarea primelor două ediții ERYS – European Rural Youth Summit în România, e timpul să ne întâlnim din nou, de această dată în Slovacia.

27 Mai 2025

Vrei să reprezinți tinerii români la ONU? Acum e șansa ta!

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.