Data: 11 Septembrie 2024
![]() Sub sloganul „Descoperă cum poți explora Europa!”, campania noastră emblematică Time to Move revine în octombrie, cu aproximativ o mie de evenimente și activități pentru a conecta tinerii la oportunități în toată Europa. Această ediție este una specială, deoarece sărbătorim împreună cea de-a 10-a aniversare a campaniei, un semn clar al angajamentului nostru continuu de a împuternici tinerii pentru a se implica în mod activ la nivel european. Campania din acest an se va concentra pe subiecte foarte importante pentru tinerii europeni, precum:
O nouă platformă online dedicată campaniei a fost deja lansată și este disponibilă inclusiv în limba română: https://timetomove.eurodesk.eu/ro/ . Aici vei putea găsi activități în apropierea ta, prin intermediul unei hărți online interactive, care îți permite să cauți evenimente în funcție de locul, tematica, formatul sau data acestora. De asemenea, tot aici vei putea descoperi cele două noi provocări online: o provocare social media și un concurs de design de tricouri - lansate de Eurodesk, în cadrul cărora poți lua parte și poți câștiga premii. Pe lângă acestea, în cadrul campaniei va fi lansată și o nouă serie „Talkative Thursday”, ce va consta în 4 întâlniri online ce vor avea loc în fiecare joi din luna octombrie și vor avea ca invitați foști participanți la programele europene de mobilitate. În România, campania se va desfășura la nivel național, prin intermediul biroului Eurodesk România, parte a Agenției Naționale Erasmus+ (ANPCDEFP), cu sprijinul rețelei naționale de multiplicatori. Descoperă-i pe toți pe hartă: https://map.eurodesk.eu/?country=RO . În 2023 rețeaua de multiplicatori Eurodesk România a organizat peste 100 de evenimente în cadrul campaniei Time to Move, ajungând la peste 3.000 de tineri și plasând România pe locul IV în clasamentul european în ceea ce privește numărul de evenimente organizate. Descoperă mai multe aici: https://www.eurodesk.ro/stire/vrs/IDstire/1152 . Te invităm să urmărești conturile de Instagram și Facebook Eurodesk România în această toamnă, dar și hashtag-ul #timetomove2024 pe rețelele de socializare Eurodesk la nivel european (Facebook, Instagram, TikTok și LinkedIn) ca să descoperi oportunitățile europene potrivite pentru tine!
Adăugat de: Alexandra Duică
|
Mii de tineri între 16 și 30 de ani din UE își vor putea face ideile auzite direct din inima UE!
Adunarea Generală a Organizația Națiunilor Unite, în cadrul celei de-a 23-a sesiuni, în decembrie 2018, a proclamat ziua de 24 ianuarie – Ziua Internațională a Educației
Mii de tineri între 16 și 30 de ani din UE își vor putea face ideile auzite direct din inima UE!
Adunarea Generală a Organizația Națiunilor Unite, în cadrul celei de-a 23-a sesiuni, în decembrie 2018, a proclamat ziua de 24 ianuarie – Ziua Internațională a Educației