![]() Fundația Regală Margareta a României lansează selecția națională pentru programul de burse Tinere Talente, care susține și promovează tinerii artiști din familii cu venituri modeste, care nu-și pot dezvolta talentul din cauza lipsurilor materiale și financiare. Bursele Tinere Talente se acordă pe perioada unui an calendaristic și permit tinerilor să îşi cumpere materiale şi instrumente şi să participe la concursuri, concerte, expoziţii şi cursuri de specializare în România şi în străinătate.
Criterii de eligibilitate: Candidații trebuie:
Cei care au fost bursieri Tinere Talente de 3 ori până acum, nu mai pot aplica pentru o nouă selecție.
Cum se aplică? Trimiți dosarul de candidatură prin e-mail la tineretalente@principesa.ro până la data de 30 noiembrie 2023. Dosarul de candidatură trebuie să includă:
Calendarul procesului de selecție Trimiterea dosarului de candidatură – până la data de 30 noiembrie 2023. Preselecția: analiza dosarelor, realizată de echipa proiectului – până la data de 20 decembrie 2023. Selecția constă în audiție sau prezentarea portofoliului, în funcție de domeniul artistic și este realizată de către un juriu de specialitate. Data și alte detalii privind selecția realizată de juriu vor fi comunicate pe e-mail candidaților eligibili.
Dosarul complet se trimite până la data de 30 noiembrie 2023 la adresa de e-mail: tineretalente@principesa.ro.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să sunați la numărul 031 405 55 54 sau să scrieți la adresa: tineretalente@principesa.ro.
|
Guvernanța programului European Youth Village și ANPCDEFP organizează în perioada 30 iulie - 1 august 2025 cea de-a șasea ediție a Summitului Tinerilor din Mediul Rural (STMR).
Împreună pentru participarea tinerilor!
Guvernanța programului European Youth Village și ANPCDEFP organizează în perioada 30 iulie - 1 august 2025 cea de-a șasea ediție a Summitului Tinerilor din Mediul Rural (STMR).
Împreună pentru participarea tinerilor!