sigla Uniunii Europene
logo ANPCDEFP
sigla Uniunii Europene

Noaptea cercetătorilor europeni

Tip oportunitate
Schimbare în bine

Noaptea Cercetătorilor Europeni, sprijinită de Acţiunile Marie Sklodowska-Curie (MSCA), este un eveniment public european care aduce laolaltă cercetătorii şi publicul. 

Evenimentul oferă cercetătorilor posibilitatea de a prezenta știința în diversitatea ei și impactul acesteia asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor și de a stimula interesul pentru cariere în domeniul cercetării, în special în rândul tinerilor. Evenimenteleorganizate evidențiază modul în care cercetătorii își aduc contribuția în societate noastră prin expunerea lucrărilor lor într-un forum interactiv.

 

Cine poate candida

• Orice persoană juridică stabilită într-un stat membru UE sau într-o țară asociată

• Organizații de cercetare private sau publice, companii, autorități publice, școli, muzee de științe, organizații părinți-profesori, centre de mobilitate pentru cercetători ale UE, fundații sau instituții mass-media.

 

Activități finanțate

Orice activitate sau eveniment care stimulează conștientizarea publicului privind rolul pozitiv al cercetării în societate, în special în rândul tinerilor.

Valoarea granturilor variază în funcție de amploarea evenimentelor propuse.

 

Finanțare

Finanțarea acoperă toate cheltuielile legate de organizarea unui eveniment de sensibilizare privind cercetarea: de la pregătirea evenimentului la campania de conștientizare, evenimentul în sine și evaluarea impactului acestuia.

Activitățile pot include:

• experimente practice efectuate de cercetători

• expoziții științifice cu participare publică

• dezbateri

• întâlniri cu cercetători” (puteți întâlni cercetători și le puteți adresa întrebări)

• concursuri (cum ar fi teste de știință, jocuri, puzzle-uri, concursuri de fotografie și artă)

• ateliere pentru copii

• “science slams” – discutii științifice

• vizite ghidate în laboratoare, institute de cercetare și alte locuri relevante care sunt de obicei închise publicului.

 

Termen limită: 12 ianuarie 2021, ora 17:00 (CET).

 

Mai multe informații pot fi găsite aici. 

Tip oportunitate
Schimbare în bine
Portalul European pentru tineret
Următoarele termene limită
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
14 Septembrie 2026 - 18 Septembrie 2026
Loc desfăşurare
Polonia
Perioada:
22 Septembrie 2026 - 28 Septembrie 2026
Loc desfăşurare
Letonia
ULTIMELE ştiri
02 Iulie 2026

Contribuie la schimbare și reprezintă interesele tinerilor din România la nivel internațional!

15 Iunie 2026

Înscrie-te și adu în prim-plan schimbările pe care le-ai generat în comunitatea ta!

Portalul European pentru tineret
Următoarele termene limită
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
14 Septembrie 2026 - 18 Septembrie 2026
Loc desfăşurare
Polonia
Perioada:
22 Septembrie 2026 - 28 Septembrie 2026
Loc desfăşurare
Letonia
ULTIMELE ştiri
02 Iulie 2026

Contribuie la schimbare și reprezintă interesele tinerilor din România la nivel internațional!

15 Iunie 2026

Înscrie-te și adu în prim-plan schimbările pe care le-ai generat în comunitatea ta!

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.