sigla Uniunii Europene
buton contul meu
buton login
logo ANPCDEFP
sigla Uniunii Europene

Stagii de practică la EIB

Termen de înscriere
03 Iulie 2025
Data de finalizare
00 0000
Tip eveniment
Stagii

Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția de finanțare a Uniunii Europene. Sarcina sa este de a contribui la integrarea, dezvoltarea echilibrată și coeziunea economică și socială a țărilor membre.


Stagii de practică:


Departamentele BEI acceptă stagiari bine calificați pentru a efectua un stagiu de practică, cu o durată de o lună până la cinci luni, conform unui program de stagiu definit, în principal în domeniile finanțelor, auditului, economiei, ingineriei și secretariatului general.


Numărul stagiilor este limitat şi acestea sunt concepute astfel încât să corespundă necesităţilor departamentelor, acestea din urmă determinând şi durata stagiului.


Îndrumătorii desemnaţi de către departamentele gazdă vor călăuzi stagiarii în activitatea de practică desfăşurată şi vor fi, de asemenea, responsabili cu supervizarea stagiilor.


Criterii de eligibilitate


Stagiarii vor fi selectaţi din rândul cetăţenilor statelor membre și țărilor candidate care au început negocierile pentru aderare (în prezent: Turcia, Serbia și Muntenegru).


Candidaţii trebuie să cunoască foarte bine una dintre limbile de lucru ale băncii: franceză sau engleză.


Vor fi preferaţi candidaţii care au terminat sau urmează un curs despre integrarea europeană sau despre alt domeniu conex activităţilor desfăşurate de BEI în calitate de instituţie de finanţare a UE.


Stagiarii pot primi o alocație. Directorul de resurse umane stabilește suma. Candidaţii cu dizabilităţi pot primi o suplimentare a alocaţiei.


Termenele limită pentru stagii, specificațiile și formularele de candidatură pot fi obținute aici: http://www.eib.org/jobs.

 

Termen de înscriere
03 Iulie 2025
Data de finalizare
00 0000
Tip eveniment
Stagii
Portalul European pentru tineret
Următoarele termene limită
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
30 Noiembrie 2025 - 5 Decembrie 2025
Loc desfăşurare
Estonia
Perioada:
8 Septembrie 2025 - 10 Septembrie 2025
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, va fi menționată ulterior
ULTIMELE ştiri
30 Iunie 2025

#ErasmusDays reprezintă un moment unic de promovare a nenumăratelor beneficii care rezultă din program. Când? 13-18 octombrie ︱ Unde? În întreaga Europă (offline & online)

19 Iunie 2025

Răspunde și tu la cel mai mare sondaj european realizat de studenți, despre mobilitățile de învățare Erasmus+.

Portalul European pentru tineret
Următoarele termene limită
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
30 Noiembrie 2025 - 5 Decembrie 2025
Loc desfăşurare
Estonia
Perioada:
8 Septembrie 2025 - 10 Septembrie 2025
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, va fi menționată ulterior
ULTIMELE ştiri
30 Iunie 2025

#ErasmusDays reprezintă un moment unic de promovare a nenumăratelor beneficii care rezultă din program. Când? 13-18 octombrie ︱ Unde? În întreaga Europă (offline & online)

19 Iunie 2025

Răspunde și tu la cel mai mare sondaj european realizat de studenți, despre mobilitățile de învățare Erasmus+.

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.