Voluntariat pe termen lung SCI - Schimburi

Data de finalizare
00 0000
Tip eveniment
Voluntariat

Service Civil International (SCI) este o organizație de voluntariat dedicată promovării culturii păcii prin organizarea proiectelor internaționale de voluntariat pentru persoane indiferent de vârstă și background. Organizația are 43 de ramuri (organizații membre) și un număr tot mai mare de oranizații partenere. A trăi și a lucra împreună cu oameni din medii diferite îi ajută pe voluntari să depășească barierele și prejudecățile. Le permite acestora să experimenteze o lume a înțelegerii și respectului reciproc. În acest sens, voluntariatul  poate fi văzut ca un mod de viață, o demonstrație a realității posibile a unei lumi pașnice și cooperante.

 

Programul de voluntariat pe termen lung al SCI oferă voluntarilor oportunitatea de a efectua un stagiu în străinătate cu o durată cuprinsă între 1 și 12 luni. Schimburile de voluntariat pe termen lung sunt considerate ca fiind o activitate esențială în cadrul SCI care este complementară cu proiectele de voluntariat pe termen scurt sau “taberele de lucru”.

 

Ce este

Voluntariatul pe termen lung este mai mult decât o simplă muncă. Este experiența de a trăi în străinătate, de a învăța de la oameni și din diferite culturi, este implicarea într-un proiect concret care se desfășoară în beneficiul comunității locale. Este un angajament care permite o muncă susținută pentru pace, atât la nivel concret pentru filialele SCI și organizațiile partenere, dar, mai ales la nivel personal, pentru voluntar și pentru membrii comunității.

 

Tipuri de proiecte

Voluntarii din proiectele pe termen lung pot alege dintr-o varietate de proiecte și activități, de la a lucra cu persoane cu dizabilități, tineri cu oportunități reduse sau minorități etnice până la a lucra într-un birou sau a desfășura activități zilnice într-un sat ecologic.

 

Cine poate candida

Orice persoană indiferent de sex, rasă, religie sau ideologie. Nu există o limită superioară de vârstă, dar voluntarii trebuie să aibă cel puțin 18 ani.

 

Beneficii

Toți voluntarii din proiectele pe termen lung beneficiază de masă și cazare, o mica sumă pentru bani de buzunar și o asigurare de sănătate de bază SCI.

Cheltuielile de călătorie pentru proiect sunt în general acoperite de voluntari.

 

Cum poți să candidezi

Proiectele sunt listate în mod regulat într-o bază de date online pentru proiecte de voluntariat pe termen lung; apoi faci clic pe apeluri deschise pentru proiecte  sau cauți un proiect pentru a găsi plasamentele de voluntariat disponibile.

Ești interesat de unul dintre proiecte? Poți obține toate informațiile necesare, iar apoi poți trimite candidature ta aici.

 

Pentru asistență suplimentară, vă rugăm să contactați filiala SCI (organizația membră) sau SCI International.

 

Mai multe informații: https://www.sci.ngo/

 

 

 

Data de finalizare
00 0000
Tip eveniment
Voluntariat
Portalul European pentru tineret
Următoarele termene limită
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
9 Iunie 2024 - 13 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, To be decided
Perioada:
17 Iunie 2024 - 21 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, Online
ULTIMELE ştiri
17 Aprilie 2024

Tu te numeri printre ei?

17 Aprilie 2024

Continuăm plantările

Portalul European pentru tineret
Următoarele termene limită
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
9 Iunie 2024 - 13 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, To be decided
Perioada:
17 Iunie 2024 - 21 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, Online
ULTIMELE ştiri
17 Aprilie 2024

Tu te numeri printre ei?

17 Aprilie 2024

Continuăm plantările

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.