Este timpul să ne punem în mișcare cu o nouă ediție Time to Move!

Data: 27 Septembrie 2023

Sub sloganul „Europa la îndemână”, cea de-a noua ediție a campaniei Time to Move se va desfășura în luna octombrie, cu sute de evenimente și activități menite să conecteze tinerii la oportunitățile europene. 

Pe parcursul lunii octombrie, rețeaua Eurodesk va organiza sute de evenimente în Europa, pentru a-i informa pe tineri despre oportunitățile de mobilitate și de învățare oferite de programele Erasmus+, Corpul European de Solidaritate și nu numai.

În paralel cu evenimentele de informare, rețeaua Eurodesk va derula și o amplă campanie digitală cu provocări, concursuri cu premii și jocuri online, pentru a facilita accesul tinerilor la informații despre oportunități de voluntariat, studiu, practică și participare, disponibile la nivel european.

Campania din acest an se va concentra pe subiecte diverse, dar relevante pentru tinerii europeni: alegerile euro-parlamentare din 2024, Anul European al Competențelor 2023, mobilitatea verde și inițiativa DiscoverEU, sănătatea mintală și călătoriile în străinătate, precum și voluntariatul și solidaritatea.

Un nou website dedicat campaniei din acest an a fost deja lansat și este disponibil inclusiv în limba română. Pe acesta vei putea găsi activități în apropierea ta, prin intermediul unei hărți online interactive, care îți va permite să cauți evenimente în funcție de locul, tematica, formatul sau data acestora. 

De asemenea, pe website vei putea găsi informații despre două noi provocări online - o provocare social media și un concurs de design de tricouri - lansate de Eurodesk, în cadrul cărora poți lua parte pe parcursul lunilor septembrie și octombrie și poți câștiga premii surpriză.

Totodată, în cadrul campaniei va fi lansată și o nouă serie „Talkative Thursday”, care va fi disponibilă pe Spotify și care va cuprinde podcast-uri cu experți care vor aborda teme importante pentru tineri.

În România, campania se va desfășura la nivel național, prin intermediul biroului Eurodesk România, parte a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale - ANPCDEFP, dar și prin intermediul rețelei naționale de multiplicatori , formată din 24 de membri care activează atât în instituții publice, cât și în mediul nonguvernamental. 

Mai multe informații sunt disponibile pe website-ul oficial al campaniei: https://timetomove.eurodesk.eu/ro/ (versiune în limba română).

Te invităm să urmărești conturile de Instagram și Facebook Eurodesk România în această toamnă, dar și hashtag-ul #timetomove2023 pe rețelele de socializare Eurodesk la nivel european (Facebook, Instagram, TikTok și LinkedIn) ca să descoperi oportunitățile europene potrivite pentru tine!


Adăugat de: Alexandra Duică

725 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
9 Septembrie 2025 - 11 Septembrie 2025
Loc desfăşurare
Franţa
Perioada:
9 Iulie 2025 - 13 Iulie 2025
Loc desfăşurare
Belgia
ULTIMELE ştiri
07 Mai 2025
24 Aprilie 2025

Te pasionează crearea de conținut digital și îți dorești să ajungi la EYE 2025? Atunci acest concurs este pentru tine!

ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
9 Septembrie 2025 - 11 Septembrie 2025
Loc desfăşurare
Franţa
Perioada:
9 Iulie 2025 - 13 Iulie 2025
Loc desfăşurare
Belgia
ULTIMELE ştiri
07 Mai 2025
24 Aprilie 2025

Te pasionează crearea de conținut digital și îți dorești să ajungi la EYE 2025? Atunci acest concurs este pentru tine!

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.