![]() Scopul principal al acestui curs este de a supune dezbaterilor și atelierelor de lucru conceptul de discriminarea ce se aplică în rândul tinerilor, în timpul lor liber și la școală.
Totodată, acest curs își propune să descrie și să abordeze tipurile de discriminare cu care tinerii se pot confrunta și tratează modul în care se pot utiliza diverse instrumente în cadrul proiectelor de tineret pentru ca aceasta să fie combătută. Ideea acestei curs este de a afla ce este discriminarea, cum apare ea tratată în contextul activităților pentru tineret și se va concentra , de asemenea, pe găsirea modalităților de a răspunde la problemă și vor fi prezentate schimburi de experiențe și bune practici în rândul lucrătorilor din domeniul tineretului. Valoarea adăugată a cursului ar fi, de asemenea, schimbul de idei apărute de la nivelul mai multor țări și prezentarea activităților ce pot fi introduse în sistemul de educație și tineret care ajută la lupta împotriva discriminării. Profilul candidatului: - reprezintă o organizație de tineret care vizează dimensiunea includerii în activitățile ei; - este motivat să implementeze proiecte prin programul Erasmus+; - are vârsta peste 18 ani; - deţine cunoştinte avansate de limba engleză (scris, vorbit).
Criterii de selecţie: - capacitate de comunicare, informare şi formare; - motivaţie personală şi profesională; - abilităţi lingvistice.
Înscrierea se face online prin completarea formularului de candidatură (este necesară în prealabil înregistrarea pe site-ul SALTO-Youth) la adresa: https://www.salto-youth.net/tools/european-training-calendar/application-procedure/6344/application/ Data limită pentru înscriere este: 15 august 2016 Noul termen de înscriere este 20 august. Rezultatele selecţiei vor fi comunicate tuturor candidaţilor de către Agenţia Naţională din România, până pe 12 septembrie 2016.
Condiții de participare:
Condiții de participare:
NOTĂ:
Adaugat de: Erasmus Plus
|
Hackathonul care oferă tinerilor oportunități de învățare și inovație în IT și inginerie.
Hackathonul care oferă tinerilor oportunități de învățare și inovație în IT și inginerie.