Primele 17 „universități europene” selectate pentru crearea unui Spațiu european al educației

210 Vizualizări
Data: 28 Iunie 2019

Din cele 54 de cereri primite, au fost selectate 17 universități europene implicând 114 de instituții de învățământ superior din 24 de state membre (a se vedea anexa), pe baza unei evaluări realizate de 26 de experți externi independenți, inclusiv rectori, profesori și cercetători, numiți de Comisie. Printre acestea se numără și trei universități din România care vor face parte din primele alianțe ale „universităților europene”: Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Universitatea din București și Universitatea Tehnică de Construcții Bucuresti.

Universitățile europene sunt alianțe transnaționale ale instituțiilor de învățământ superior din întreaga UE, care împărtășesc o strategie pe termen lung și promovează valorile și identitatea europeană. Inițiativa este menită să consolideze în mod semnificativ mobilitatea studenților și a cadrelor didactice și să promoveze calitatea, caracterul incluziv și competitivitatea învățământului superior european.

Tibor Navracsics, comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, a declarat: „Mă bucur să constat ambiția primelor 17 universități europene, care vor servi drept model pentru alte instituții din întreaga UE. Acestea vor permite următoarelor generații de studenți să cunoască Europa prin efectuarea de studii în diferite țări. Sunt convins că această inițiativă, un element esențial al Spațiului european al educației, va constitui o schimbare radicală pentru învățământul superior din Europa, stimulând excelența și incluziunea.”

Universitățile europene selectate cuprind o gamă largă de instituții de învățământ superior din întreaga UE, de la universități de științe aplicate, universități tehnice și universități de arte frumoase până la universități polivalente și care desfășoară activități intense de cercetare.

Universitățile europene vor deveni campusuri interuniversitare, în cadrul cărora studenții, doctoranzii, cadrele didactice și cercetătorii vor putea circula fără opreliști. Ei își vor pune în comun expertiza, platformele și resursele pentru a furniza programe de învățământ sau module comune care să acopere diverse discipline. Aceste programe de învățământ vor fi foarte flexibile și vor permite studenților să își personalizeze educația și să aleagă ce, unde și când să studieze și să obțină o diplomă europeană. Universitățile europene vor contribui, de asemenea, la dezvoltarea economică durabilă a regiunilor în care sunt situate, întrucât studenții lor vor colabora îndeaproape cu întreprinderi, autorități municipale, cadre universitare și cercetători pentru a găsi soluții la provocările cu care se confruntă regiunile respective.

În total, un buget de până la 85 de milioane EUR este disponibil pentru primele 17 „universități europene”.Fiecare alianță va primi până la 5 milioane EUR în următorii trei ani, pentru a-și pune în aplicare planurile și a pregăti calea pentru alte instituții de învățământ superior din UE. Progresele lor vor fi monitorizate îndeaproape.

Informații suplimentare: http://europa.eu/rapid/press-release_IP-19-3389_ro.htm


Adăugat de: Ileana Racoviceanu

210 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
15 Februarie 2021 - 19 Februarie 2021
Loc desfăşurare
Belgia
Perioada:
7 Decembrie 2020 - 10 Decembrie 2020
Loc desfăşurare
Germania
ULTIMELE ştiri
22 Septembrie 2020

Concursul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 13 și 30 de ani.

22 Septembrie 2020

Resurse și ghidaj pentru scrierea proiectelor de solidaritate.

ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
15 Februarie 2021 - 19 Februarie 2021
Loc desfăşurare
Belgia
Perioada:
7 Decembrie 2020 - 10 Decembrie 2020
Loc desfăşurare
Germania
ULTIMELE ştiri
22 Septembrie 2020

Concursul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 13 și 30 de ani.

22 Septembrie 2020

Resurse și ghidaj pentru scrierea proiectelor de solidaritate.