sigla Uniunii Europene
logo ANPCDEFP
sigla Uniunii Europene

Președinția austriacă a Consiliului UE: 1 iulie-31 decembrie 2018

3891 Vizualizări
Data: 4 Iulie 2018

Începând cu 1 iulie 2018, Austria a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene pentru a treia oară după 1998 și 2006.

 

Austria este a treia țară a Trio-ului alături de Estonia (a doua jumătate a anului 2017) și Bulgaria (prima jumătate a anului 2018) și va deține președinția Consiliului UE până la sfârșitul anului 2018.

 

Având ca motto "O Europă care protejează", președinția austriacă se va concentra pe securitate și lupta împotriva migrației ilegale, asigurarea prosperității și competitivității prin digitalizare și a stabilității în vecinătatea europeană.

 

În domeniul tineretului, președinția austriacă se va concentra, printre altele, pe regulamentul privind programul Erasmus+, o recomandare privind recunoașterea reciprocă a diplomelor de învățământ superior și de absolvire a școlii și o recomandare privind îmbunătățirea învățării limbilor străine.

 

Următorul Trio al președinției Consiliului Uniunii Europene este format din România (prima jumătatea a anului 2019), Finlanda (a doua jumătate a anului 2019) și Croația (prima jumătate a anului 2020).

 

Mai multe informații: https://www.eu2018.at


Adăugat de: Simona Jianu

3891 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Data:
6 Octombrie 2026
Loc desfăşurare
România
Perioada:
14 Septembrie 2026 - 18 Septembrie 2026
Loc desfăşurare
Polonia
ULTIMELE ştiri
26 August 2026

Dacă ai până 30 de ani, lucrezi într-un ONG și simți că vrei să mergi mai departe, dar altfel - cu mai multă claritate, mai mult sprijin, mai mult sens - atunci aplică la Programul3!

25 August 2026

Dacă ai între 16 și 35 de ani, spuneți părerea completând chestionarul până pe 20 noiembrie 2026.

ULTIMELE EVENIMENTE
Data:
6 Octombrie 2026
Loc desfăşurare
România
Perioada:
14 Septembrie 2026 - 18 Septembrie 2026
Loc desfăşurare
Polonia
ULTIMELE ştiri
26 August 2026

Dacă ai până 30 de ani, lucrezi într-un ONG și simți că vrei să mergi mai departe, dar altfel - cu mai multă claritate, mai mult sprijin, mai mult sens - atunci aplică la Programul3!

25 August 2026

Dacă ai între 16 și 35 de ani, spuneți părerea completând chestionarul până pe 20 noiembrie 2026.

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.