Aplică pentru titlul de Sat European de Tineret 2025!

88 Vizualizări
Data: 10 Iunie 2024

Îți dorești ca satul/ comuna din care faci parte să fie recunoscut/ă la nivel european? Vrei să faci parte din schimbarea în bine în comunitatea ta? Dacă da, avem o veste bună pentru tine! A fost lansat apelul pentru titlul de Sat European de Tineret 2025!

Titlul este oferit de către Guvernanță programului European Youth Village satelor sau comunelor ce își doresc ca prin acest program să facă o schimbare în comunitatea lor, pe o perioadă de un an (de la 1 ianuarie, până la 31 decembrie).

Pe parcursul anului, toate activitățile, proiectele, evenimentele sau acțiunile ce vor fi organizate la nivel local vor urmări să crească participarea tinerilor și a autorităților în vederea rezolvării unor probleme sau nevoi ale tinerilor din comunitate, cât și îmbunătățirii unor aspecte care-i vizează în mod direct pe tinerii din mediul rural.

Prin participarea în program, tinerii din satele finaliste devin mai conștienți de resursele de care dispun, mai vizibili și pregătiți să acționeze strategic în direcția unei schimbări pe care și-o doresc la nivel local, național, european.

Exemple de activități care pot fi incluse în candidatura pentru titlul de Sat European de Tineret:

  • Festivaluri de educație non-formală, ateliere și training-uri pe diverse teme relevante pentru tineri, proiecții de film, seri de jocuri, întâlniri de comunitate, activități de treasure hunt, street debate etc.
  • Campanii de informare și conștientizare pe diverse teme sau campanii de advocacy;
  • Activități culturale (club de lectură, reprezentații artistice realizate de tineri etc) și sportive (competiții, cross-uri etc);
  • Dezbateri și întâlniri cu decidenții, activități pentru realizarea unei strategii locale de tineret, înființarea unui centru de tineret în comunitate etc.

Un grup format din minim 5 până la 10 tineri, sprijiniți de autoritățile publice din unitatea administrativ teritorială pe raza căruia se află satul, își pot depune candidatura pentru această oportunitate.

Eligibilitate:

  • Grupul trebuie să fie format din minim 5, maxim 10 tineri, cu vârstă cuprinsă între 16 și 30 de ani;
  • Cel puțin un membru trebuie să aibă vârsta de 18 ani;
  • Cel puțin 3 membrii trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani împliniți până la data de 1 ianuarie 2025;
  • 50%+1 din totalul membrilor din grup trebuie să aibă reședința în comuna care candidează pentru titlu.

Termene limită importante, pe care e bine să le ții minte:

1 – 30 iunie: înscrierea pentru a găzdui un eveniment din cadrul Caravanei #înRITMrural în comuna ta.

16 iunie 2024: înscrierea într-un program de mentorat care să te pregătească să îți depui candidatura pentru titlu.

16 iunie 2024: înscrierea pentru participarea la seminarul Rural Youth Connect – unde vei putea învăța tot ce trebuie să știi despre procesul de candidatură.

31 iulie 2024: depunerea candidaturilor pentru titlul de Sat European de Tineret 2025.

20 octombrie 2024: finaliștii depun o candidatură finală pentru titlul de Sat European de Tineret 2025.

Termen limită: 31 iulie 2024, ora 12 AM (CEST).

Citește mai multe informații aici.  


Adăugat de: Alexandra Duică

88 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
3 Septembrie 2024 - 6 Septembrie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Online, Online
Perioada:
3 Septembrie 2024 - 6 Septembrie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Online
ULTIMELE ştiri
21 Iulie 2024

Sub sloganul FROM RURAL TO PLURAL AND BEYOND, evenimentul european dedicat tinerilor din mediul rural va avea loc în satul Hălăucești, județul Iași

18 Iulie 2024

Ea va începe de acum să își alcătuiască noua echipă de comisari europeni, ce îi va fi alături pentru următorii 5 ani.

ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
3 Septembrie 2024 - 6 Septembrie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Online, Online
Perioada:
3 Septembrie 2024 - 6 Septembrie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Online
ULTIMELE ştiri
21 Iulie 2024

Sub sloganul FROM RURAL TO PLURAL AND BEYOND, evenimentul european dedicat tinerilor din mediul rural va avea loc în satul Hălăucești, județul Iași

18 Iulie 2024

Ea va începe de acum să își alcătuiască noua echipă de comisari europeni, ce îi va fi alături pentru următorii 5 ani.

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.