Gânduri, inspirații și motivații de la EYE 2023

Data: 2 August 2023

În vara aceasta, între 9 și 10 iunie, am avut privilegiul de a participa la European Youth Event 2023, o ocazie unică de a cunoaște tineri talentați și dedicați din întreaga Europă. Privind acum în urmă, pot spune că această experiență m-a marcat profund și m-a inspirat să-mi folosesc vocea pentru a crea schimbarea în lumea în care trăim.

La fel ca și în edițiile trecute, EYE a avut loc în clădirea Parlamentului European. Aici tinerii participanți au putut lua parte la dezbateri, workshop-uri și prezentări susținute de experți în domenii variate. European Youth Village a fost spațiul de lângă Parlament unde au avut loc activități distractive în aer liber. Aici am avut oportunitatea de a interacționa cu alți tineri din delegația Eurodesk și de a mă implica în diferite exerciții recreative și educative organizate, fiind un mediu perfect pentru networking și socializare. Mai mult, voluntarii care au susținut evenimentul au fost extrem de prietenoși și s-au oferit mereu să mă ajute în orice fel posibil. Ei au fost mereu prezenți pentru a răspunde la întrebări, pentru a oferi informații utile și pentru a ne ghida în cadrul evenimentului. Atitudinea lor deschisă și săritoare a contribuit în mod la crearea unei atmosfere plăcute și prietenoase.

Una dintre activitățile la care am participat cu mare entuziasm a fost un atelier dedicat subiectului Design Thinking (DT). Încă de la început am fost captivată de ideea de a găsi soluții creative la problemele complexe actuale. Am învățat că Design Thinking este mult mai mult decât un simplu proces de gândire. Este o abordare inovatoare care încurajează punerea în practică a ideilor și înțelegerea în profunzime a nevoilor oamenilor. În cadrul acestui workshop, am fost provocată să aleg eu singură o problemă care mă pasiona și să o rezolv folosind metodele și tehnicile DT. Am ales să mă concentrez asupra comunității LGBTQ+ și lipsa de informații legate de aceasta în zona Europei de Est și spațiul balcanic. Am simțit că această alegere a fost întru totul personală și semnificativă pentru mine.

Cu ajutorul persoanelor care au facilitat discuțiile, am fost ghidată prin fiecare etapă a procesului. Am învățat să observ și să înțeleg mai bine diferite perspective, să generez idei creative, însă cea mai mare bucurie a mea a fost atunci când mi s-a cerut să desenez rezolvările la problema identificată, eu fiind un artist. Am petrecut câteva minute desenând și schițând posibile soluții, lăsând imaginația să zboare și să exploreze noi perspective. Fiecare trasătură a creionului pe hârtie a fost un pas către găsirea soluției ideale. Procesul de desenare mi-a permis să-mi exprim creativitatea și să văd problema dintr-o altă perspectivă. A fost o experiență captivantă și m-a făcut să mă simt într-adevăr implicată în căutarea unei soluții viabile. Această experiență m-a învățat că DT nu se limitează doar la rezolvarea problemelor, ci este o abordare de viață. Am învățat să-mi deschid mintea și inima către nevoile celor din jur și să găsesc soluții inovatoare la provocările cu care ne confruntăm. Sunt recunoscătoare pentru această oportunitate și mă simt inspirată și determinată să continui munca mea de a face cât mai mult bine în comunitate.

Dar ceea ce m-a inspirat cel mai mult la European Youth Event a fost energia și pasiunea tuturor tinerilor prezenți. Am întâlnit oameni din diferite țări, cu experiențe și viziuni variate, dar toți aveau în comun dorința de a aduce o schimbare în societatea lor. Pot spune doar că au fost foarte multe discuții despre problemele actuale și viziuni inovatoare care ar putea contribui la rezolvarea lor - și ascultând și urmărind, m-am simțit profund inspirată să fac la fel pe viitor.

Am realizat că nu trebuie să aștept să fiu „adult mare’’ sau să am anumite resurse pentru a acționa. Schimbarea începe în momentul în care ne ridicăm și ne exprimăm opiniile și ideile într-un mod constructiv și convingător.

Îmi pare sincer rău că nu am putut participa până la finalul evenimentului pentru a mă implica în mai multe ateliere, însă mă bucur mult că am putut fi acolo, la Strasbourg. European Youth Event mi-a oferit o perspectivă vastă asupra posibilităților și mi-a deschis ochii asupra faptului că fiecare dintre noi poate aduce o contribuție valoroasă societății. Nu contează cât de mică sau mare este inițiativa noastră, ci faptul că suntem dispuși să ne implicăm și să ne asumăm responsabilitatea pentru un viitor comun mai bun.

Oana, membră a delegației europene Eurodesk la EYE 2023 


Adăugat de: Alexandra Duică

1715 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
9 Iunie 2024 - 13 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, To be decided
Perioada:
17 Iunie 2024 - 21 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, Online
ULTIMELE ştiri
07 Mai 2024

Platforma UE pentru Participarea Copiilor vrea să afle opiniile tale!

26 Aprilie 2024

Erasmus Open Doors 2024 are loc între 1-31 mai și este un eveniment prin care Agenția Națională urmărește promovarea Programului Erasmus+ și a oportunităților sale de mobilitate în domeniul universitar. 

ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
9 Iunie 2024 - 13 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, To be decided
Perioada:
17 Iunie 2024 - 21 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, Online
ULTIMELE ştiri
07 Mai 2024

Platforma UE pentru Participarea Copiilor vrea să afle opiniile tale!

26 Aprilie 2024

Erasmus Open Doors 2024 are loc între 1-31 mai și este un eveniment prin care Agenția Națională urmărește promovarea Programului Erasmus+ și a oportunităților sale de mobilitate în domeniul universitar. 

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.