Atelier scriere proiecte DiscoverEU Inclusion

Termen de înscriere
07 . 01 . 2024
Perioada
31 Ianuarie 2024 - 2 Februarie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, To be decided
Organizator
ANPCDEFP
Responsabil(i):
Tip eveniment
Curs
Înscriere la eveniment
Termenul de înscriere la eveniment a expirat.
1417 Vizualizări

18TIN DiscoverEU Inclusion 

Este evenimentul dedicat ție sau organizației tale! Dacă...

- lucrezi cu tineri cu oportunități reduse pe bune și ești dispus(ă) să îi implici în Acțiunea de Incluziune din cadrul Inițiativei DiscoverEU

-faci parte dintr-un grup informal cu care să aplici pentru un proiect din Acțiunea de Incluziune din cadrul Inițiativei DiscoverEU

- vrei o finanțare europeană simplă și la obiect pentru asta 

- intenționezi să depui un proiect la termenul din Februarie 2024

- ești dispus(ă) să participi (max 2 persoane de organizație/grup informal) la cursul în format fizic și sesiunile de coaching ulterioare pentru scrierea candidaturii,

CUM se desfășoară 18TIN DiscoverEUnclusion 

Evenimentul constă într-un un mix de activități interactive bazat pe mai multe componente. Este un curs de formare organizat fizic pe durata a trei zile. Apoi, o serie de sesiuni de coaching online din partea unui facilitator care vă va acompania și vă va oferi feedback personalizat care să te ajute pe tine și echipa ta să revizuiești viziunea și completarea formularului de candidatură în zilele care vor urma cursului de formare. La final, suport pentru corelarea dintre logica formularului (și secțiunile acestuia), logica scrierii unui proiect și logica prin care se acordă punctajul conform Ghidul Programului.

ce este 18TIN DiscoverEUnclusion?

• Un atelier de scriere de proiecte pentru organizațiile care doresc să depună o candidatură pentru un proiect ce vizează Acțiunea de Includere din cadrul Inițiativei DiscoverEU.
• Locul unde veți primi suportul necesar scrierii unei candidaturi și feedback personalizat la ideile tale
• Un eveniment prin care poți oferi tinerilor cu oportunități reduse din comunitatea ta șansa unei experiențe memorabile prin care să descopere Uniunea Europeană dar și pe sine

ce NU este 18TIN DiscoverEUnclusion?

• Locul în care alții vor scrie proiectul pentru tine. Vei primi feedback și suport constant, dar activitatea efectivă de scriere este responsabilitatea ta.
• O garanție că vei avea proiectul aprobat sau un punctaj mare. În schimb este spațiul în care poți scrie într-un mediu prietenos și eficient o propunere de proiect care să aibă o viziune în spate cu ghidaj din partea unor oameni cu experiență.
• Un curs general de formare pentru scriere de proiecte, ci un eveniment aplicat dedicat DOAR celor care vor să depună proiecte pe bune și să implice tineri cu oportunități reduse.

pentru CINE este 18TIN DiscoverEUnclusion?

Pentru tine dacă reprezinți o organizație sau instituție care lucrează direct cu tineri cu oportunități reduse și care intenționează să depună o candidatură de proiect la următorul termen limită.


Pentru a crește capacitatea echipelor de proiect de a lucra aplicat, te încurajăm să te înscrii alături de alți colegi ai tăi din echipa cu care lucrezi pentru elaborarea candidaturii (se vor aproba maxim 2 persoane per organizație). Totodată este important să aveți o viziune clară legată de modul în care doriți să implicați tinerii cu oportunități reduse prin Programul Erasmus+.

Care sunt criteriile de eligibilitate și selecție?

Criteriile de eligibilitate:
• candidatul are minim 18 ani și reprezintă o organizație sau un grup informal eligibil  pentru proiectele Acțiunea de Includere din cadrul Inițiativei DiscoverEU;
• formularul de candidatură la eveniment este trimis până la termenul limită;
• formularul de candidatură este completat corespunzător la toate secțiunile obligatorii;
• candidatul îşi asumă declaraţia pe proprie răspundere (se găseşte la ultimul punct din formularul de candidatură pentru acest atelier);
• candidatul se înscrie în nume personal (nu vor fi acceptate candidaturile făcute prin intermediul contului online al altei persoane sau al asociației).

Criterii de selecție:
• justificarea motivației de a participa la eveniment;
• justificarea motivației de a depune un proiect;
• calitatea răspunsurilor din formularul de candidatură;
• calitate viziunii organizaționale;
• maxim 2 persoane per organizație/grup informal (care vor lucra împreună la aceeași idee de proiect).

Condiții logistice

ANPCDEFP asigură:
• Cazarea si micul dejun pentru cei care vin din afara locului de desfășurare a evenimentului, pentru maxim patru nopți în perioada 30 ianuarie 3 februarie 2024
• Masa și pauzele de cafea la locul de desfășurare al evenimentului (pentru toți participanții)
• Materialele de lucru și facilitatorii.

Costurile pentru cazare, masă și formare sunt acoperite de ANPCDEFP. Cazarea se face începând cu seara zilei de 30 ianuarie 2024 până pe 3 februarie 2024.
Zilele efective de lucru sunt 31 ianuarie-2 februarie 2024 între orele 9.30 și 18.00
Costurile de transport nu sunt acoperite și reprezintă co-finanțarea participanților.

Nu se percepe taxă de participare, iar costurile serviciile de formare și licențe pentru folosirea instrumentelor online sunt acoperite de ANPCDEFP.

Pentru ca evenimentul să poată fi organizat este necesar un număr de minim 10 participanți. Prezența la eveniment este obligatorie pe toată durata acestuia (între orele 09.30-18.00 în fiecare din cele trei zile)
Vă încurajăm să vă înscrieți mai multe persoane din aceeași organizație/grup informal care dorește să dezvolte o candidatură pentru Acțiunea de Includere din cadrul Inițiativei DiscoverEU. Acest lucru va aduce un plus valoare proiectării viziunii pe care o puneți în practică în organizație și în comunitate și veți lucra împreună pentru a o transpune într-un proiect de calitate. În cazul în care se înscriu mai mult de 2 persoane din partea aceleiași organizații/grup informal, ANPCDEFP își rezervă dreptul de a limita acest număr de participanți pentru a da ocazia cât mai multor organizații/grupuri informale să participe.

Alte condiții și recomandări pentru participare

Nu vor fi aprobate candidaturile aflate în următoarele situații:
• sunt identificate alte candidaturi identice cu acestea;
• argumentarea și justificarea candidaturii sunt pentru un alt tip de atelier

Recomandări:

• De citit secțiunile relevante din Ghidul Programului Erasmus+ și Apelul național la propuneri pentru proiecte disponibile AICI;
• De identificat nevoile organizației, comunității tale și ale tinerilor;
• De clarificat viziunea organizațională pentru a răspunde acestor nevoi;
• De urmat instrucțiunile primite prin email de la formatori după ce ați fost selectat să participați la eveniment.
Rezultatele selecției vor fi publicate după finalizarea termenului limită în pagina evenimentului.


Pentru asigurarea transparenței fondurilor folosite din bugetul Uniunii Europene participarea la acest atelier este condiționată de:
• Asumarea participării pe parcursul întregului eveniment, cu excepția cazurilor de forță majoră.
• Acordul de a fi înregistrat, fotografiat și filmat în timpul evenimentului și acordul ca aceste materiale să fie publicate în scopuri legate de promovarea și diseminarea rezultatelor, fără a afecta însă imaginea personală sau instituțională (cu excepția cazurilor justificate în care se solicită expres să nu apăreți în aceste materiale).
• Acordul de a fi procesate și prelucrate datele personale în vederea organizării evenimentului și comunicării legate de acesta.
• Acordul de a fi contactat prin email sau telefon de către organizatorii evenimentului sau de eventualii auditori.
• Acordul de a fi publicat numele pe pagina evenimentului la finalizarea procesului de selecție.



Adaugat de: Cornel Stinga
Termen de înscriere
07 . 01 . 2024
Perioada
31 Ianuarie 2024 - 2 Februarie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, To be decided
Organizator
ANPCDEFP
Responsabil(i):
Tip eveniment
Curs
Înscriere la eveniment
Termenul de înscriere la eveniment a expirat.
1417 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
14 Octombrie 2024 - 19 Octombrie 2024
Loc desfăşurare
România
Perioada:
16 Octombrie 2024 - 20 Octombrie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Prahova, Ploiești
ULTIMELE ştiri
04 Octombrie 2024

Alba Iulia a câștigat titlul Capitala Tineretului din România pentru anul 2026 cu programul #yoUthNITED.

 

02 Octombrie 2024

1.475 de tineri din România vor avea oportunitatea să exploreze Europa călătorind cu trenul.

ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
14 Octombrie 2024 - 19 Octombrie 2024
Loc desfăşurare
România
Perioada:
16 Octombrie 2024 - 20 Octombrie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Prahova, Ploiești
ULTIMELE ştiri
04 Octombrie 2024

Alba Iulia a câștigat titlul Capitala Tineretului din România pentru anul 2026 cu programul #yoUthNITED.

 

02 Octombrie 2024

1.475 de tineri din România vor avea oportunitatea să exploreze Europa călătorind cu trenul.

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.