Stagii la Agenția Europeană de Apărare

ID program
EU0010002693
ID outline
RO0010000722
Data de finalizare
00 0000
Tip eveniment
Stagii

Agenția Europeană de Apărare (AEA) este o agenție interguvernamentală a Consiliului Uniunii Europene. În fiecare an, Agenția oferă stagii plătite destinate celor care au absolvit recent studii universitare, care se află în perioada de tranziție către piața muncii, într-o organizație care este centrul european în domeniul cooperării pentru apărare.

Stagiul AEA va oferi stagiarilor:

  • o imagine de ansamblu unică a politicilor și proceselor europene de dezvoltare a capacității de apărare;
  • oportunitatea de a aplica cunoștințele dobândite în timpul studiilor;
  • posibilitatea de a lucra într-un mediu profesional multicultural dinamic.

 

Candidați eligibili

• cetățeni ai statelor membre participante;

• au terminat cel puțin primul ciclu (minimum trei ani) de învățământ superior (învățământ universitar) și au obținut o diplomă sau echivalentul acesteia până la termenul limită pentru trimiterea candidaturilor;

• cunoașterea foarte bună a a cel puțin două limbi ale statelor membre participante, dintre care una trebuie să fie engleza (principala limbă de lucru a AEA). Cunoașterea altor limbi ale statelor membre participante reprezintă un atu;

• Background educațional într-un domeniu relevant pentru activitățile direcției/departamentului pentru care stagiarul candidează.

 

Stagiile sunt deschise pentru solicitanții care nu au mai beneficiat de un stagiu plătit sau neplătit sau de un loc de muncă pentru o perioadă mai mare de șase săptămâni într-o altă instituție sau organism european.

Stagiile sunt disponibile în următoarele domenii:

• Cooperare structurată permanentă (PESCO);

• Revizuire coordonată anuală privind apărarea (CARD);

• Spațiu;

• Piața SatCom a UE;

• Analiză strategică & Implicarea industriei;

• Sprijin pentru cercetare în domeniul apărării finanțat de UE;

• Sprijin pentru coordonare R&T;

• Comunicare digitală;

• Gestionarea înregistrărilor;

• Media și comunicare.

Candidații pot solicita maximum 2 stagii și trebuie să indice ordinea preferințelor în scrisoarea de motivație.

 

Grant

Stagiarilor li se acordă o indemnizație lunară care se ridică în prezent la 1.220,78 euro/lună.

Cursanții cu dizabilități pot primi un supliment la indemnizația lunară, egal cu maximum 50% din valoarea indemnizației, pentru a ajuta la acoperirea cheltuielilor suplimentare (de exemplu, transport, cost pentru cazare specială) aferente dizabilității lor.

Asigurarea de sănătate și accidente este obligatorie.

 

Data de începere a stagiului și durata

Stagiile încep la 1 sau 16 septembrie și au o durată determinată de douăsprezece luni.

 

Termen limită: 15 mai 2020.

 

Aflați mai multe aici.

ID program
EU0010002693
ID outline
RO0010000722
Data de finalizare
00 0000
Tip eveniment
Stagii
Portalul European pentru tineret
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
7 Septembrie 2020 - 11 Septembrie 2020
Loc desfăşurare
Germania
Perioada:
7 Septembrie 2020 - 11 Septembrie 2020
Loc desfăşurare
Germania
ULTIMELE ştiri
24 Iunie 2020

Tinerii sunt invitați să creeze reprezentarea vizuală a “Etichetei calității privind informarea tinerilor europeni”.

18 Iunie 2020

Se acordă în fiecare an pentru proiecte care facilitează cooperarea transfrontalieră sau promovează înțelegerea reciprocă în cadrul UE.

 

Portalul European pentru tineret
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
7 Septembrie 2020 - 11 Septembrie 2020
Loc desfăşurare
Germania
Perioada:
7 Septembrie 2020 - 11 Septembrie 2020
Loc desfăşurare
Germania
ULTIMELE ştiri
24 Iunie 2020

Tinerii sunt invitați să creeze reprezentarea vizuală a “Etichetei calității privind informarea tinerilor europeni”.

18 Iunie 2020

Se acordă în fiecare an pentru proiecte care facilitează cooperarea transfrontalieră sau promovează înțelegerea reciprocă în cadrul UE.