Premiile Europene pentru Patrimoniu/Premiile Europa Nostra

ID program
EU0010000205
ID outline
RO0010000134
Data de finalizare
00 0000
Tip eveniment
Participare

Premiile Europene pentru Patrimoniu/Premiile Europa Nostra au fost lansate în 2002 de către Comisia Europeană și încă de atunci Europa Nostra s-a ocupat de organizarea acestora. Premiile celebrează și promovează cele mai bune practici legate de conservarea și managementul patrimoniului, precum și privind cercetarea, educația și comunicarea. Astfel, acestea contribuie la o mai bună recunoaștere a patrimoniului cultural ca resursă strategică pentru societatea, economia și mediul Europei.

 

Obiective:

- promovarea unor standarde ridicate ale practicilor de conservare;

- stimularea schimburilor de experiență și cunoștințe în întreaga Europă;

- încurajarea eforturilor ulterioare prin puterea exemplului.

Acest lucru va fi realizat prin recunoașterea publică a inițiativelor remarcabile și a celor mai bune practici, atât ale persoanelor fizice cât și ale organizațiilor, care contribuie la protejarea și consolidarea patrimoniului cultural în Europa.

 

În 2022, premiile vor onora până la 30 de proiecte și inițiative remarcabile de patrimoniu. Vor fi acordate și cinci premii Grand Prix în domenii tematice care sunt transversale celor cinci categorii menționate. Câștigătorii vor primi câte 10.000 de euro fiecare. De asemenea, un proiect va primi premiul publicului.

 

Domeniile de interes sunt:

  • Inovaţia - implementarea de idei, cunoștințe sau metode noi și generarea unei îmbunătățiri a patrimoniului.
  • Transformare digitală - Utilizarea de tehnologii digitale pentru a oferi plus-valoare utilizatorilor, publicului și comunităților și/sau pentru a contribui la transformarea sectorului patrimoniului prin mijloace digitale.
  • Sustenabilitate și acțiune climatică - Demonstrarea capacităților ale patrimoniului cultural de a evalua și/sau de a atenua efectele schimbărilor climatice și de a contribui la domeniile cheie ale Pactului Verde European.
  • Coeziunea socială și bunăstare - Demonstrarea relevanței patrimoniului pentru integrarea și schimbul de bune practici între diferite grupuri de vârstă sau comunități, precum și a importanței patrimoniului pentru sănătatea și bunăstarea indivizilor și a comunităților lor.
  • Relații internaționale - Construirea de relații și cooperare între țări și/sau comunități.

 

Premiul se acordă pentru fiecare dintre următoarele categorii:

Categoria 1: Conservare și Reutilizare Adaptivă

Pentru rezultate remarcabile în conservarea, regenerarea și adaptarea patrimoniului cultural din ariile de patrimoniu cultural, inclusiv medii culturale

 

Categoria 2: Cercetare                                                                                                            

Pentru proiecte de cercetare remarcabile cu rezultate clare privind conservarea şi îmbogăţirea patrimoniului cultural și/sau îmbunătățirea accesului și a înțelegerii conceptelor de bunuri de patrimoniu de către comunități.

 

Categoria 3: Aptitudini de educație și instruire

Pentru proiecte sau inițiative legate de patrimoniul cultural care au scopul de a promova transferul de cunoștințe, consolidarea capacităților și/sau îmbunătățirea abilităților vechi sau noi și a meșteșugurilor legate de patrimoniu.

 

Categoria 4: Implicarea cetățenilor şi creşterea gradului de conştientizare

Pentru inițiative remarcabile de patrimoniu care încurajează coeziunea socială, incluziunea, dialogul și înțelegerea multiculturală, contribuie la dezvoltarea unui sentiment de loc și apartenență, celebrează diversitatea și identitățile multiple și încurajează implicarea cetățenilor, asumarea și responsabilitatea civică.

 

Categoria 5: Campionii patrimoniului

Pentru persoane sau organizații active și inspiraționale, a căror acțiune exemplară demonstrează un nivel excepțional de dăruire, impact și implicare civică pentru protejarea și îmbunătățirea patrimoniului cultural.

 

Pot fi depuse candidaturi din partea țărilor participante la programul Europa Creativă al Uniunii Europene.

Pot fi depuse candidaturi pentru Premiul Europa Nostra dacă țara ta nu este pe lista țărilor eligibile.

 

Ţările eligibile pentru Premiile pentru Patrimoniu European:

Albania, Austria, Belgia, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Kosovo, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Macedonia de Nord, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tunisia și Ucraina.

 

Țările eligibile pentru Premiile Europa Nostra:

Andorra, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Elveția,Federația Rusă, Insulele Feroe, Liechtenstein, Marea Britanie, Monaco, Moldova, San Marino,Sfântul Scaun și Turcia.

 

Premii

Toți câștigătorii vor primi un certificat, precum și o placă de bronz pentru a fi pusă pe zidul clădirii sau sitului de patrimoniu premiat.

Cinci premii câștigătoare (unul pentru fiecare categorie) vor fi selectate pentru câștigătorii Grand Prix și unul va primi Premiul Publicului în urma votului online de pe website-ul Europa Nostra.

Laureații Grand Prix vor primi, de asemenea, 10.000 de euro fiecare.

 

Termen limită: 1 februarie 2022

Mai multe informații: http://www.europeanheritageawards.eu/apply

ID program
EU0010000205
ID outline
RO0010000134
Data de finalizare
00 0000
Tip eveniment
Participare
Portalul European pentru tineret
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
23 Octombrie 2022 - 28 Octombrie 2022
Loc desfăşurare
Ungaria
Perioada:
21 Iulie 2022 - 25 Iulie 2022
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, București, se va comunica ulterior participanților
ULTIMELE ştiri
29 Iunie 2022

Forumul European de Tineret, compus din mai bine de 100 de organizații de tineret la nivel european, a lansat raportul final “Munca de tineret pe bază de voluntariat”. 

23 Iunie 2022
Portalul European pentru tineret
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
23 Octombrie 2022 - 28 Octombrie 2022
Loc desfăşurare
Ungaria
Perioada:
21 Iulie 2022 - 25 Iulie 2022
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, București, se va comunica ulterior participanților
ULTIMELE ştiri
29 Iunie 2022

Forumul European de Tineret, compus din mai bine de 100 de organizații de tineret la nivel european, a lansat raportul final “Munca de tineret pe bază de voluntariat”. 

23 Iunie 2022
 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.