Al 7-lea Forum Euro-Arab al Tineretului - Dialogul tinerilor pentru pace și securitate

ID program
EU0010002607
ID outline
RO0010000687
Data de finalizare
18 August 2019
Tip eveniment
Studiu

Consiliul Europei și Liga Statelor Arabe organizează al 7-lea Forum Euro-Arab al Tineretului, în perioada 5 - 8 noiembrie 2019, la Budapesta, Ungaria, care vizează participarea tinerilor și organizațiilor de tineret la consolidarea păcii și cooperarea euro-arabă pentru o societate incluzivă.

Forumul este locul în care se vor purta discuții despre situația tinerilor din statele membre ale Ligii Statelor Arabe și ale Consiliului Europei, în special în ceea ce privește Rezoluția ONU 2250 privind tineretul, pacea și securitatea și importanța acesteia pentru tineri în cadrul cooperării euro-arabe.

 

Forumul urmărește:

• să exploreze Rezoluția 2250 a Consiliului de Securitate al ONU privind tineretul, pacea și securitatea și importanța acesteia pentru tineri în cadrul cooperării euro-arabe;

• să împărtășească și să recunoască nevoile și provocările cu care se confruntă tinerii și organizațiile de tineret în munca lor pentru consolidarea păcii, securității și dialogului;

• să prezinte practici și experiențe privind consolidarea păcii pentru învățare reciprocă;

• să sprijine participanții să se implice și să pledeze în țările lor pentru punerea în aplicare a Rezoluției ONU 2250 și pentru îndeplinirea Obiectivului 16 pentru Dezvoltare durabilă (pace, justiție și instituții puternice);

• să reflecteze în mod critic asupra rolului Consiliului Europei, al Ligii Statelor Arabe în implementarea Rezoluției 2250 și a principiilor sale de acțiune și privind modelarea viitorului cooperării;

• să informeze despre educația în domeniul drepturilor omului, cadru pentru învățare și acțiune pentru pace și dialog.

 

Programul va fi o combinație de ateliere bazate pe învățare nonformală, grupuri de lucru pentru crearea de rețele și împărtășirea bunelor practici, pentru a intensifica dialogul și schimbul de idei între participanți.

 

Cine poate candida

Lideri de tineret, activiști și alți stakeholderi activi în cadrul cooperării euro-arabe în domeniul tineretului.

Solicitanții trebuie:

- să fie rezidenți într-un stat membru al Consiliului Europei sau stat semnatar al Convenției culturale europene;

- să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani;

- să fie capabili să lucreze în engleză, iar cunoașterea limbii franceze și/sau arabe reprezintă un atu;

- să fie implicați într-o organizație de tineret sau într-un proiect de tineret legat de cooperarea euro-arabă, consolidarea păcii și/sau Rezoluția 2250 a Consiliului de Securitate al ONU;

- să fie capabili să-și împărtășească experiența și ideile și să fie motivați să participe în mod activ în cadrul forumului.

 

Limbi de lucru

Limbile de lucru ale forumului vor fi engleza și araba, cu interpretare simultană oferită în timpul sesiunilor plenare.

Participanții sunt așteptați să sosească în data de 4 noiembrie la Centrul European pentru Tineret de la Budapesta și să plece în data de 9 noiembrie.

Pensiunea completă și cazarea pentru forum vor fi asigurate și plătite de Consiliul Europei la Centrul European pentru Tineret de la Budapesta.

Costurile de călătorie și viză ale participanților vor fi rambursate de Consiliul Europei.

 

Termen limită pentru depunerea candidaturii: 26 august 2019

 

Mai multe informații: https://youthapplications.coe.int/Application-forms/Application-from-7th-Euro-Arab-Youth-Forum

ID program
EU0010002607
ID outline
RO0010000687
Data de finalizare
18 August 2019
Tip eveniment
Studiu
Portalul European pentru tineret
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
26 Noiembrie 2019 - 30 Noiembrie 2019
Loc desfăşurare
Portugalia
Perioada:
3 Noiembrie 2019 - 7 Noiembrie 2019
Loc desfăşurare
Republica Cehă
ULTIMELE ştiri
17 Septembrie 2019

Completând un simplu chestionar, părerea ta poate contribui la îmbunătățirea platformei EPRP- Erasmus+ Project Results

10 Septembrie 2019

Seminarul se adresează tinerilor jurnaliști și profesioniștilor media din Asia și Europa.

Portalul European pentru tineret
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
26 Noiembrie 2019 - 30 Noiembrie 2019
Loc desfăşurare
Portugalia
Perioada:
3 Noiembrie 2019 - 7 Noiembrie 2019
Loc desfăşurare
Republica Cehă
ULTIMELE ştiri
17 Septembrie 2019

Completând un simplu chestionar, părerea ta poate contribui la îmbunătățirea platformei EPRP- Erasmus+ Project Results

10 Septembrie 2019

Seminarul se adresează tinerilor jurnaliști și profesioniștilor media din Asia și Europa.