![]() Banca Europeană de Investiții (EIB) gestionează majoritatea relațiilor sale instituționale cu universitățile prin Acțiunea de Cercetare Universitară a EIB constând în trei programe diferite.
1. EIBURS, Programul EIB de sponsorizare a cercetării universitare (University Research Sponsorship Programme), un program care susține Centrele de Cercetare Universitară din UE, care efectuează cercetări în domenii de interes major pentru bancă.
Principalele trăsături ale EIBURS: Programul EIBURS acordă subvenții printr-un proces competitiv departamentelor din cadrul facultăților sau centrelor de cercetare asociate universităților din UE, țările candidate sau potențial candidate pentru aderarea la UE, care efectuează cercetări în domenii de interes major pentru bancă. Prin aceste subvenții se urmăește extindă activităților acestora în acele domenii. Sponsorizarea EIBURS va îndreptăți beneficiarul (Centrul EIBURS) să obțină până la 100.000 de euro pe an, pentru o perioadă de trei ani, în schimbul angajamentului dezvoltării activităților adiționale celor efectuate în mod normal de către centru. Aceste activități vor fi convenite de comun acord și vor implica livrarea unei varietăți de rezultate (cercetare, educație, networking, diseminarea rezultatelor, etc.) care vor fi subiectul unei înțelegeri contractuale cu Banca.
Inițiativa activităților academice și de cercetare este așteptată să vină din partea universităților. Totuși, Banca ar putea să propună anumite activități specifice, în special cele privind cercetarea și educația continuă care implică personalul EIB. Liniile de cercetare care urmează să fie finanțate de EIBURS sunt definite de CBU - Comitee BEI-Universites/EIB-Universities Committee (Comitetul Universităților EIB). Numărul subvențiilor EIBURS oferite de EIB depinde de bugetul disponibil.
Universitățile sau centrele de cercetare din țările UE, țările candidate și potențial candidate pentru aderarea la UE sunt eligibili să candideze.
Pentru perioada 2020 - 2021, temele de cercetare sunt:
Termen limită: 30 aprilie 2021, 24:00 (CET). Mai multe informații despre EIBURS găsești aici.
2. STAREBEI, STAges de REcherche BEI (Stagii de Cercetare EIB), un program pentru finanțarea tinerilor cercetători care lucrează la proiecte comune BEI - Universitate.
Această sinergie între profesioniști și mediul academic din domeniul bancar trebuie să ofere o experiență bogată tinerilor cercetători și să producă rezultate care să contribuie la know-how-ul Băncii și al mediului academic. Spre deosebire de EIBURS, care se bazează pe activități propuse de centre universitare, inițiativele de cercetare pentru STAREBEI trebuie să provină de la Bancă. Programul STAREBEI are o abordare diferită de formarea tradițională continuă la EIB. Este orientat spre cercetare și are cerințe academice mai stricte. Durata stagiului este mai lungă, dar, în mod normal, vor fi petrecute perioade scurte la Luxemburg, la sediul EIB. Remunerația cercetătorului va fi competitivă și se va baza pe condițiile în vigoare la universitatea parteneră.
Grupul Băncii Europene de Investiții (Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții) a încheiat numeroase parteneriate cu universități sau rețele universitare - care pot include, de asemenea, organizații non-universitare, cum ar fi centre de cercetare, fundații - pentru a face schimb de cunoștințe și expertiză și pentru a stimula discuțiile pe domenii de interes. Mai precis, Institutul BEI promovează proiectele de consultanță pentru studenți, numite “capstones” și organizează cursuri academice oferite de personalul Grupului BEI în cadrul rolului, misiunilor și activităților Grupului BEI.
Mai multe informații găsești aici. |
Program nou, termen limită nou, ofertă de formare/informare la un click distanță…11 mai 2021, primul termen limită din noul Erasmus+
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor se apropie, iar echipa Tineret Mobilități te invită în perioada următoare la o serie de evenimente pentru ca propunerea ta de proiect să devină PROIECTUL.
Program nou, termen limită nou, ofertă de formare/informare la un click distanță…11 mai 2021, primul termen limită din noul Erasmus+
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor se apropie, iar echipa Tineret Mobilități te invită în perioada următoare la o serie de evenimente pentru ca propunerea ta de proiect să devină PROIECTUL.