Stagii de traducere pentru absolvenți ai învățământului superior

Termen de înscriere
15 August 2018
ID program
EU0010000560
ID outline
RO0010000493
Data de finalizare
31 Decembrie 2018
Tip eveniment
Stagii

Parlamentul European propune mai multe opțiuni de stagiu în cadrul Secretariatului său, oferind astfel posibilități de formare profesională și ocazia de a învăța mai multe despre această instituție și activitățile sale.

Stagiile de traducere pentru absolvenți ai învățământului superior sunt acordate doar absolvenților de universități sau de instituții echivalente. Scopul lor este de a le permite stagiarilor să își completeze cunoștințele dobândite în timpul studiilor și să se familiarizeze cu activitatea Uniunii Europene și, în special, a Parlamentului European.

Candidații pentru un stagiu de traducere pentru absolvenți ai învățământului superior trebuie:

- să fie cetățeni ai unui stat membru a Uniunii Europene sau ai unei țări candidate la aderare;
- să fi împlinit vârsta de 18 ani la data începerii stagiului;
- să fi absolvit, înainte de data limită de depunere a candidaturilor, un ciclu de studii universitare de minim trei ani, atestat printr-o diplomă;
- să stăpânească perfect una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene sau pe aceea a unei țări candidate la aderare și să cunoască în mod aprofundat alte două limbi oficiale ale Uniunii;
- să nu fi beneficiat de un alt stagiu sau de un contract de angajare remunerat, plătite din bugetul Uniunii Europene, pentru o perioadă mai lungă de patru săptămâni consecutive.

Stagiile de traducere pentru absolvenți ai învățământului superior sunt acordate pe o perioadă de trei luni. În mod excepțional, acestea pot fi prelungite cu maximum trei luni.

Datele de începere a stagiilor și perioadele de înscriere:

Data de începere a stagiului        Perioada de înscriere
1 ianuarie                                    15 iunie - 15 august (miezul nopții)
1 aprilie                                       15 septembrie - 15 noiembrie (miezul nopții)
1 iulie                                          15 decembrie - 15 februarie (miezul nopții)
1 octombrie                                15 martie - 15 mai (miezul nopții)

Stagiarii primesc o bursa lunară. În anul 2016, bursa lunară este de 307,2 euro.

Înainte de a candida, citiți Internal Rules Governing Translation Traineeships.

Mai multe detalii la: http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/en/007cecd1cc/Traineeships.html

Termen de înscriere
15 August 2018
ID program
EU0010000560
ID outline
RO0010000493
Data de finalizare
31 Decembrie 2018
Tip eveniment
Stagii
Portalul European pentru tineret
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
11 Iulie 2018 - 30 Iulie 2018
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Ateliere de scriere a proiectelor Erasmus+ în toată ţara
Perioada:
13 Martie 2019 - 19 Martie 2019
Loc desfăşurare
Grecia
ULTIMELE ştiri
13 Iulie 2018

Programul reprezintă o oportunitate unică pentru tinerii care au o pasiune pentru dezvoltarea internaţională.

12 Iulie 2018

A fost lansat apelul pentru Granturile la scară mică FARE 201.

Portalul European pentru tineret
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
11 Iulie 2018 - 30 Iulie 2018
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Ateliere de scriere a proiectelor Erasmus+ în toată ţara
Perioada:
13 Martie 2019 - 19 Martie 2019
Loc desfăşurare
Grecia
ULTIMELE ştiri
13 Iulie 2018

Programul reprezintă o oportunitate unică pentru tinerii care au o pasiune pentru dezvoltarea internaţională.

12 Iulie 2018

A fost lansat apelul pentru Granturile la scară mică FARE 201.