„Premiul pentru bună administrare” al Ombudsmanului European 2026

27 mai 2026 217 vizualizări 2 min citire

Inițiativa Ombudsmanului European organizează și în 2026 „Premiul pentru bună administrare”, o inițiativă care premiază proiectele din instituțiile europene ce aduc Uniunea Europeană mai aproape de cetățeni.

Anul acesta printre nominalizări se află și proiectul „Timely and transparent management of the Erasmus+ programme” de pe poziția nr. 36, depus de echipa din Directoratul General pentru Educație, Tineret, Sport și Cultură (DG EAC) din cadrul Comisiei Europene.

Prin introducerea unor reguli mai clare, a unei monitorizări mai bune a rezultatelor și a unui instrument digital dedicat, echipa din cadrul DG EAC a îmbunătățit modul în care sunt gestionate programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate prin cele 54 de agenții naționale din Europa. Pe scurt, tot procesul a devenit mai bine organizat, mai rapid și mai transparent, astfel încât programele să funcționeze mai eficient pentru toți cei implicați.

Dacă ai fost vreodată într-un proiect Erasmus+ sau crezi în oportunitățile pe care programul le oferă, intră acum și votează proiectul nr. 36 până pe 15 iunie 2026, ora 23:59 (CET). Link-ul este următorul: https://enonet.eu/survey/index.php/227332?lang=en .

Ceremonia de premiere are loc pe 30 iunie la Bruxelles, dar până atunci votul tău poate face diferența!

 

Citesc 1.0×