Sub sloganul „Nu-i lăsa pe alții să aleagă pentru tine„, campania Eurodesk EU Elections 2024 se va desfășura în întreaga Europă în perioada noiembrie 2023 – iunie 2024. Obiectivul nostru este de a motiva tinerii, în special cei care votează pentru prima dată, să participe la viitoarele alegeri europarlamentare.
Pe parcursul anilor 2023 și 2024, rețeaua Eurodesk va organiza peste o sută de Euroclase. Aceste activități, organizate de multiplicatorii noștri Eurodesk calificați, utilizează metode de educație non-formală pentru a-i ajuta pe tineri să înțeleagă procesul de votare și semnificația alegerilor UE 2024.
În paralel cu aceste evenimente, Eurodesk va derula o campanie de comunicare digitală care va cuprinde podcast-uri, voci ale tinerilor și concursuri pentru a contribui la informarea tinerilor cu privire la importanța votului atunci când apără orice cauză sau valoare.
Eurodesk va implica tinerii prin diverse activități non-formale, printre care și un nou concurs.
Ce trebuie să faci?
- Încarcă un video cât mai creativ pe TikTok sau pe Instagram în care să răspunzi la următoarea întrebare: „Dacă ai fi președintele Parlamentului European, ce ai face pentru tineri?”.
- Videoclipul trebuie să aibă o durată de cel mult 60 de secunde.
- Folosește hashtag-ul „#YourVoteYourDecision” și etichetează contul @eurodesk.
- Asigură-te că ai contul public și că postezi videoclipul și hashtag-ul până la sfârșitul concursului.
Ce poți câștiga?
Premiul I: Bilet Interrail + materiale promo Eurodesk
Premiul al 2-lea: Rucsac Eastpak + materiale promo Eurodesk
Află mai multe despre noua campanie Eurodesk aici: https://bit.ly/3MVqBMX .
Înregistrează-te pe website-ul Together EU pentru a fi la curent cu alegerile europene: https://bit.ly/3SOQkuh .