Ai o idee creativă, ești genul care adoră să ghicească locuri și destinații și ai spirit de competiție? Atunci avem o veste bună pentru tine: campania Time to Move din acest an vine cu două provocări la care merită să te înscrii!
Anul acesta, Eurodesk te invită să-ți pui creativitatea la încercare în concursul de design „Friendship across Europe” sau să-ți testezi cunoștințele despre Europa în provocarea social media.
Concursul de design „Friendship across Europe”
Îți place să desenezi, să creezi sau pur și simplu ai o idee pe care ai vrea să o vadă și alții? Atunci aceasta poate fi provocarea potrivită pentru tine. Ia parte la concursul de design Eurodesk!
Tema din acest an este „Friendship across Europe”. Te invităm să creezi o lucrare care să surprindă ce înseamnă pentru tine prietenia dincolo de granițe. Poate fi orice te inspiră, important este să-ți pui propria amprentă pe design.
Anul acesta avem o regulă importantă: nu folosim instrumente sau platforme de inteligență artificială. Vrem să vedem ideile tale, în stilul tău.
Cele mai creative 3 lucrări vor fi alese prin votul publicului, iar alte 3 lucrări vor fi selectate chiar de rețeaua Eurodesk.
Vestea faină? Pe lângă premiile pe care le poți câștiga, design-ul tău nu va rămâne doar o schiță. El va fi folosit pentru a crea viitoarea materiale promoționale Time to Move de anul viitor, de la stickere, cărți poștale, tricouri sau chiar șosete. Cu alte cuvinte, creația ta va fi văzută și purtată de tineri din toată Europa.
Concursul începe pe 15 septembrie, așa că ai timp să te gândești: dacă ai transforma prietenia în Europa într-o imagine, cum ar arăta?
Provocarea social media: ghicește țara!
Nu te pasionează neapărat desenul? Nicio problemă. Avem ceva și pentru tine.
Anul acesta, provocarea social media Time to Move se transformă într-un joc de ghicit. În fiecare săptămână, vei primi indicii despre o țară europeană sub forma unor imagini cu peisaje emblematice, însă cu un plus de creativitate!
În fiecare săptămână vei putea debloca o nouă țară, iar dacă răspunzi corect, intri automat în giveaway-ul săptămânii, organizat de Eurodesk.
Vor fi 6 giveaway-uri în total:
- 3 în story-urile de pe Instagram @eurodesk
- 3 în postările de pe Instagram @eurodesk
Așa că, dacă ai ochi bun pentru detalii și îți place să descoperi locuri noi, s-ar putea ca această provocare să fie exact pentru tine!
Cum poți participa?
Fie că preferi să ghicești pe Instagram sau să îți pui creativitatea la încercare, noi suntem aici să îți sprijinim ideile să devină realitate. Invită-ți și prietenii să participe și transformați împreună provocările Eurodesk într-o experiență memorabilă.