Erasmus+ Centre de excelenţă Jean Monnet

ID program
EU0010000622
ID outline
RO0010000483
Data de finalizare
31 Decembrie 2020
Tip eveniment
Finantari
Un centru de excelență Jean Monnet este un punct focal de competențe și cunoștințe pe teme privind Uniunea Europeană.
Responsabilitatea academică a unui centru trebuie să fie asumată de către un titular de catedră Jean Monnet. Un centru de excelență Jean Monnet reunește expertiza și competențele unor experți de nivel înalt (inclusiv catedre Jean Monnet și/sau coordonatori de module Jean Monnet) și are ca scop dezvoltarea de sinergii între diferitele discipline și resurse ale studiilor europene, precum și crearea de activități transnaționale comune și legături structurale cu instituțiile universitare din alte țări. De asemenea, acesta asigură deschiderea către societatea civilă.
 

Centrele de excelență Jean Monnet au un rol major în comunicarea cu studenții de la facultățile care în mod normal nu se ocupă cu aspecte privind Uniunea Europeană, precum și cu factorii de decizie, funcționarii publici, societatea civilă organizată și publicul larg în general.

Un centru de excelență Jean Monnet poate desfășura una sau mai multe dintre următoarele activități:
- organizarea și coordonarea resurselor umane și documentare legate de studiile privind Uniunea Europeană;
- conducerea activităților de cercetare în cadrul unor domenii specifice ale Uniunii Europene (funcție de cercetare);
- dezvoltarea de conținut și instrumente pe teme UE pentru a actualiza și a completa cursurile și programa de învățământ actuală (funcția de predare);
- consolidarea dezbaterii și a schimbului de experiență cu privire la Uniunea Europeană (funcția de reflecție);
- publicarea sistematică a rezultatelor activităților de cercetare.

Proiectul trebuie să dureze 3 ani.

Cine poate candida?

O instituție de învățământ superior (IIS), stabilită în orice țară din lume. Instituțiile de învățământ superior stabilite în țările participante la program trebuie să dețină o Cartă Universitară Erasmus (ECHE) valabilă. Instituțiile de învățământ superior participante din țările partenere nu au nevoie de o astfel de cartă.
Persoanele fizice nu pot candida direct pentru un grant.
 
Ţări eligibile:
- cele 28 state membre ale Uniunii Europene;
- țările AELS / SEE: Islanda, Liechtenstein, Norvegia;
- țările candidate la UE: Turcia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei; sau
- orice țară din lume.
 
Solicitanții trebuie să depună cererea de grant la Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură, cu sediul la Bruxelles, până la 25 februarie 2016, ora 12:00 (amiază, ora Bruxelles-ului), pentru proiectele care încep la data de 1 septembrie a aceluiași an.
 
Instituția de învățământ superior care solicită înființarea unui centru de excelență trebuie să desemneze un titular de catedră Jean Monnet care să își asume responsabilitatea academică a centrului. Prin urmare, doar instituțiile de învățământ superior cărora le.a fost deja acordată o catedră Jean Monnet în cadrul unei cereri de propuneri anterioare pot candida pentru un centru de excelență Jean Monnet.
 
Doar un singur centru de excelență Jean Monnet poate fi sprijinit în orice instituție de învățământ superior.

Instituţiile de învăţământ superior sunt invitate să citească Ghidul programului Erasmus+.

Mai multe detalii la: http://ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus/discover/guide/index_en.htm

ID program
EU0010000622
ID outline
RO0010000483
Data de finalizare
31 Decembrie 2020
Tip eveniment
Finantari
Portalul European pentru tineret
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
21 Februarie 2018 - 25 Februarie 2018
Loc desfăşurare
Marea Britanie
Perioada:
10 Decembrie 2017 - 15 Decembrie 2017
Loc desfăşurare
Ungaria
ULTIMELE ştiri
22 Septembrie 2017

8 – 10 noiembrie 2017: Forumul mondial pentru democrație 2017, Strasbourg, Franța

19 Septembrie 2017

În octombrie, campania Time to Move organizată de Eurodesk în toată Europa, cuprinde o serie de evenimente care promovează oportunitățile de mobilitate pentru tineri.

Portalul European pentru tineret
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
21 Februarie 2018 - 25 Februarie 2018
Loc desfăşurare
Marea Britanie
Perioada:
10 Decembrie 2017 - 15 Decembrie 2017
Loc desfăşurare
Ungaria
ULTIMELE ştiri
22 Septembrie 2017

8 – 10 noiembrie 2017: Forumul mondial pentru democrație 2017, Strasbourg, Franța

19 Septembrie 2017

În octombrie, campania Time to Move organizată de Eurodesk în toată Europa, cuprinde o serie de evenimente care promovează oportunitățile de mobilitate pentru tineri.