Monitorizarea și îndrumarea cu ajutorul sportului a tinerilor care prezintă risc de radicalizare

ID program
EU0010002159
ID outline
RO0010000565
Data de finalizare
31 August 2018
Tip eveniment
Patricipare

Lansat de Comisia Europeană, apelul EAC/S17/ 017 vizează sprijinirea proiectelor legate de sport organizate de actorii locali și de societatea civilă, care se concentrează pe prevenirea marginalizării și a radicalizării, în special în sprijinirea tinerilor expuși riscului de excludere și de radicalizare pentru găsirea identității și sentimentului de apartenență.

Proiectele trebuie să vizeze predarea competențelor esențiale, cum ar fi competențele sociale și de comunicare, gândirea critică și de soluționare a  problemelor, care îi pot ajuta tinerii care ocupă o poziție marginală în societate să se simtă reimplicați în societate.

Proiectele trebuie să implice organizații sportive locale din UE care, în cooperare cu autoritățile locale responsabile legate de radicalizare și terorism, vor identifica persoanele care prezintă riscul de radicalizare și le vor oferi îndrumare corespunzătoare, astfel încât să se încerce prevenirea procesului de radicalizare.

Cine poate aplica
Apelul se adresează organizațiilor publice sau private cu experiență în tratarea proceselor de radicalizare care au sediul legal în unul din cele 28 de state membre ale UE.
Activitățile trebuie să aibă loc în statele membre UE în perioada 1 ianuarie și 31 decembrie 2018.
Subvenția maximă va fi de 60.000 de euro.

 Comisia se așteaptă să finanțeze aproximativ 15 propuneri.


Termen limită: 18 august 2017, ora 16:00 CET.

Mai multe informații: http://bit.ly/2uaeiCD

ID program
EU0010002159
ID outline
RO0010000565
Data de finalizare
31 August 2018
Tip eveniment
Patricipare
Portalul European pentru tineret
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
24 Iunie 2018 - 28 Iunie 2018
Loc desfăşurare
Republica Cehă
Perioada:
4 Iunie 2018 - 10 Iunie 2018
Loc desfăşurare
Italia
ULTIMELE ştiri
23 Aprilie 2018

Concursului internaţional de povestiri scurte se adresează tinerilor din cele 43 de ţări ale spaţiului euro-mediteranean.

23 Aprilie 2018

Școală de vară se va desfășura în perioada 29 august-2 septembrie 2018, Bruxelles

Portalul European pentru tineret
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
24 Iunie 2018 - 28 Iunie 2018
Loc desfăşurare
Republica Cehă
Perioada:
4 Iunie 2018 - 10 Iunie 2018
Loc desfăşurare
Italia
ULTIMELE ştiri
23 Aprilie 2018

Concursului internaţional de povestiri scurte se adresează tinerilor din cele 43 de ţări ale spaţiului euro-mediteranean.

23 Aprilie 2018

Școală de vară se va desfășura în perioada 29 august-2 septembrie 2018, Bruxelles